Din vorbirea locuitorilor din satul Piscoiu

Dacă vii la Piscoiu, cu rata sau microbuzul, de la Târgu-Jiu sau de la Craiova, mai ales în preajma sărbătorilor, forfota şi aglomeraţia sunt la ele acasă.
Oameni şi bagaje, femei şi bărbaţi, bătrâni, tineri şi copii de toate vârstele se precipită să prindă un loc pe scaunele mijlocului de transport sau măcar în picioare.
Se ajută unul pe altul la punerea bagajelor, deseori auzindu-se „ Încailea hai, fatălică, şi mi-ajută că abia le-am încherbat şi nu mai poci!”.
Pentru a-i cunoaşte mai bine am scris cartea Şi noi piscoienii. Monografia etnografico-folclorică a satului Piscoiu, comuna Stejari, judeţul Gorj, volum apărut în anul 2013 la Editura Măiastra din Târgu-Jiu.
La o conferinţă ţinută la radio în anul 1943, C. Rădulescu Motru spunea: „Cînd olteanul îţi vorbeşte, simţi în vorba lui o sinceritate aspră, pe care n-o simţi în vorba moldoveanului, ce curge în mod firesc, ca o dulce şuierătură; nici în vorba transilvăneanului, poleită cu îngrijire, ca o etichetă ce trebuie să-i ridice valoarea”.
Locuitorii din Piscoiu, ca toţi oamenii din comuna Stejari, cresc animale, se folosesc de ele în activitatea zilnică.
Prezentăm expresii folosite de localnici atunci când au în prejma lor păsări şi animale, cuvinte care, pentru românii din alte locuri par hilare, unele chiar neînţelese.
Când îndemnă vitele să bea apă spun „adâpadî!”, „psoa-bă-nea! (vino aici!), strigând după însoţitor „ Auz, ai fă mai repede, adu boii băşca de oi! („Auzi fată, adu mai repede boii separat de oi!”).
Când mână oile spun „Bâr!, „Târ-târ!”(când trebuie să le închidă), când le cheamă „Na oaie!”, când îndeamnă păsările să intre în coteţ zic „Cas, cas!”, iar ca să plece li se spune „Uş-Uşşşş!”.
Boilor care trag carul sau ară ogorul le spun „Cea!” pentru a o lua la dreapta şi „hăis!”pentru a o lua la stânga, ca să se oprească le zic „Ooo!”, ca s-o ia înapoi „Studărăt!”, iar porcii sunt chemaţi cu „Cici!”, câinii „Cuţu-cuţu!”, mieii „Suc-suc!”, iezii „Sugu-ied!”.
Caii se mână cu „Dii, nu durmi!”, iar gâştele se alungă spunând „Gher-gher!”, chemarea fiind „Gusu-gusu!”.
Ca să alungi pisicile spui „Hâr!”, „Zât!”, ca să le chemi spui „Pis-pis!”, iar uliului care răpeşte găini i se strigă „Hia, du-te iacăcui (dracului)să nu inţâ (intri) în coteţ!”.
Câinilor care trebuie să plece li se adresează cu „Marş!”, „Naici!”, „Odâr!”, iar cînd se cheamă viţeii se spune „Mii-mii!”, „Ptru-ptru-le!”.
Sunt chemaţi porumbeii cu „Viti-viti!”, iar curcile „Copii-copii!”.
Vă redăm în grai local o secvenţă: „Bărbaţ, muieri, rupţ de muncă şi bătrâneţă, cu o boată în mână ca să se apere de câini, vin sara acasă cu bolboate pentru raţă sau cu un braţ de surcele, bodicăie după o bodică să fiarbă făsui la o bâlbără pe vatră, iau grâu dintr-o brădoaică pentru a hărăni găinile, cloţa, cură porumb pentru zâua următoare, sparg un dovlete la porci, mănâncă la lumina lămbii, aruncă miscărăile la pui, apoi beau niţâcă vin adus din beci şi se olicăie o ţâră de oboseală, pun capul pe perină că deja e sară”(„Bărbaţi, muieri, rupţi de muncă şi bătrâneţe, cu o nuia în mână ca să se apere de câini, vin seara acasă cu verdeaţă pentru raţe sau cu un braţ de vreascuri, caută după o ulcică să fiarbă fasole, la o flacără pe vatră, iau grâu dintr-un vas de lemn pentru a hrăni găinile, cloşca, desfac porumb pentru ziua următoare, sparg un dovleac la porci, mănâncă la lumina lămpii, aruncă firimiturile la pui, apoi beau puţin vin adus din beci şi se plâng puţin de oboseală, pun capul pe pernă că deja e seară”).
„Oltenii, atunci când întreprind o anume activitate, o fac cu patimă, pun tot sufletul. Chiar dacă ceea ce fac este ceva minor, ei îi acordă o importanţă maximă. De aici, uneori, mai şi exagerează, de unde şi temperamentul lor specific de a fi mai şugubeţi decât ceilalţi, sunt mult mai dezinvolţi, mai predispuşi la glume şi la a face haz chiar şi de propriile lor necazuri, fapt ce-i ajută să treacă, cred ei, mai uşor peste probleme. Sunt studii pe parte etnologică ce au dovedit că, în partea Olteniei, mai ales în zonele rurale, se pune un mai mare accent pe vorba omului sau pe aşa-numită «bârfă», situaţie prezentă mai des în Oltenia decât în celelalte zone ale ţării“, mai afirmă sociologul Mirel Tabacu, iar despre oltence afirmă că „pun mai mult suflet în ceea ce fac, în ce vorbesc şi în modul cum vorbesc”.
Aceste personaje, gorjeni din Piscoiu şi din comuna Stejari, au fost zidite nu din „mila cerului”, cum ar fi zis Octavian Goga, ci din îndreptăţirea atotputerniciei „soluţii creştine a programării”, în termenii lui N.Steinhardt, fiinţe care, în devenire, au căpătat o conştiinţă a existenţei şi o biografie interioară, izvorâte din dura confruntare cu fapte existenţiale.