„Nu ştiu alţii cum sunt”…dar eu, când mă gândesc la anii de liceu, amintirea mă poartă spre anii petrecuţi, în perioada 1962-1966, la Şcoala Medie Târgu Cărbuneşti, şcoală înfiinţată în anul 1957 şi care, în 1968, s-a numit Liceul „Tudor Arghezi”, iar, din anul 2000, Colegiul Naţional „Tudor Arghezi”.
Trăiesc din amintiri frumoase, dar şi din momente mai puţin plăcute fiindcă, pentru a putea merge să mă înscriu la liceu, părinţii, destul de săraci, au fost obligaţi de autorităţi să contracteze cu statul un bou, animal de care aveau atâta nevoie pentru muncile agricole.
Încărcat de adolescenţă, îmi amintesc cu drag de profesorii pe care i-am avut, dar şi cu recunoştinţă de cei care m-au influenţat sufleteşte: Constantin Mazilu (director, geografie), Emanoil Cinteză (director, ştiinţe sociale), Maria Horhoianu (Tomescu-diriginte, matematică, astronomie), Dumitru Mateescu (română, psihologie), Gheorghe Catană (fizică, chimie), Gabriela şi Elvira Popescu (istorie), Minodora Şerban (biologie), Ion Albăstroiu, Ion Bădiţa (sport), Maria Popescu (rusă), Stanca Oproiu, Elena Gabroveanu (franceză), Vasile Şega (latină), Gheorghe Gâţă (muzică), Maria Mănucu (desen), Nicolae Bodunu (maşini).
Îmi amintesc cu plăcere de cei 40 de colegi ai clasei noastre, dintre care 21 de fete, care o cam supăram pe doamna Maria, diriginta noastră, dăscăliţă nou venită în învăţământ, o prezenţă plăcută, dinamică, distinsă, dar care a fost, cu timp şi fără timp, în mijlocul nostru, iar noi am fost “copiii” săi, care eram sfătuiţi să învăţăm şi să ne comportăm frumos. Pentru acest lucru, acum câţiva ani am vizitat-o acasă, la Târgu Jiu, dăruindu-i flori şi o carte scoasă de mine.
I-am apreciat pe toţi colegii, dar am amintiri plăcute de la Alexandru Botu (Andreeşti), Vasile Vână (Cărbuneşti), Ion Belgun (Piscoiu), Romeo Selişte (Săcelu), Gheorghe Fierăscu (Andreeşti), Emanoil Vătafu, Ana (Vladimir) şi Gabriela Niţă (Turceni), Constantin Lăcătuşu (Săcelu), Petre Aringhie (Săcelu), Liliana Ploscaru (Baia de Aramă) etc.
Cu emoţie rememorez timpul petrecut în internatul şcolii, improvizat în săli de clasă, cu paturi suprapuse şi cînd, seara după stingerea luminii, noi spuneam bancuri şi ne distram de un coleg hazliu care făcea “emisiunea bătrânului” sau ascultam muzică populară interpretată de Gena Bârsan, Maria Lătăreţu şi Dindiri cu vioara lui fermecată.
Purtam cu drag uniforma şcolară cu emblema liceului, mergeam în excursii, fiind disciplinaţi, respectând astfel prestigiul şcolii, am fost duşi în gara Cărbuneşti să-i întâmpinăm pe Nikita Hrusciov şi Gheorghe Ghiorghiu-Dej când treceau cu trenul spre Craiova etc.
De la şcoală şi internat mergeam pe jos la masă, vreo doi kilometri, pe lângă biserica din pisc, încolonaţi, la cantina de lângă tribunal, însoţiţi de pedagogul şcolii, uneori de profesorul de limba rusă Nicolae Nica, un dascăl care ne îndrăgea foarte mult.
Îmi vine în minte că, din cauza sărăciei, nu văzusem un oraş, iar atunci când am mers la o olimpiadă de limba română pe regiune, la Craiova, însoţiţi de profesorii de limba română Dumitru Mateescu şi Nicolae Pârvulescu, am fost prima dată într-o urbe şi, la rugămintea tatălui meu de a-i cumpăra nişte cuie pentru a repara casa, am intrat în prima librărie cerând să cumpăr un kilogram de cuie, la care vânzătoarea, vădit încurcată, a zâmbit şi mi-a spus să cumpăr de la o fierărie din colţ că la ea sunt numai cărţi.
N-o să uit bunătatea şi jovialitatea domnului profesor Mateescu, dascăl de excepţie care, văzând că sunt pasionat de limba română, duminica, mă invita la masă în familie, discutam literatură sau, când avea timp liber, mergea cu mine la librărie şi îmi cumpăra cărţi.
Mă împrietenisem şi schimbam impresii cu elevii de atunci Petru Preda (astăzi profesor universitar la Timişoara), Dan Voinea (general şi procuror militar), ruda mea Ion Colţescu din Logreşti (profesor universitar la Constanţa), Valeriu Andrei (economist), Nicolae Popescu (inginer de drumuri şi poduri), Ion Belgun (profesor de chimie), ultimii trei din Piscoiul copilăriei mele.
Vacanţele mele erau dinamice, lucram în agricultură, cu tata la construit de drumuri, la cules de ciuperci pentru a face rost de haine şi să-l ajut pe fratele meu drag, mai mic, Ilie.
Rememorez agilitatea profesorului nostru de latină, Vasile Şega (avea o fiică drăguţă pe care puseserăm ochii, noi băieţii), care se plimba necontenit printre bănci şi avea o expresie „Hocus, pocus, preparatus!”, sau expresia distinsului profesor şi director, Emanoil Cinteză, care atunci când mai făceam câte-o boacănă afirma „ Jupâne, să nu mai fi indisciplinat! ” De-a lungul timpului, profesorii noştri de la Târgu Cărbuneşti au format generaţii de elevi din care unii sunt personalităţi marcante în domeniile lor de activitate profesori, medici, ingineri, economişti, procurori, jurişti, avocaţi, asistenţi medicali şi alţi specialişti.
Chiar dacă unii din truditorii pe ogorul învăţământului au trecut în lumea de dincolo, ne amintim cu emoţie şi respect de faptul că ne-au instruit şi educat bine, îi păstrăm cu drag şi recunoştinţă în albumul sufletelor noastre pentru că viaţa, existenţa noastră ca într-o poezie, este o petrecere spre Marea trecere.
Târgu Cărbuneşti, liceul tinereţii mele
